fbpx

Dacă sarcina a fost una extrem de ușoară, comparat cu alte povești auzite, iar nașterea (prin cezariană) a decurs perfect, perioada de după a fost tare grea. Nu extrem, dar pentru mine a venit cu ceva la care nu mă așteptam.

Discutasem cu Cel Drag despre baby blues, despre depresie și ce înseamnă, cum se manifestă, cum mă poate ajuta etc. Luni de zile de pregătire pentru posibilitatea să am așa ceva.

Dar nimic nu m-a pregătit pentru zilele 2-3-4-5 de după naștere. O experiență despre care vorbesc aici pentru că sper că voi ajuta măcar o persoană și pentru că așa sunt eu, sinceră și deschisă. Și doar așa voi scrie despre noua experiență de mamă.

Atacuri de panică. Gânduri de sinucidere și abandon. Plâns necontrolat o zi întreagă. Frică de orice. Ce am făcut apoi este rodul a multor ani de sentimente de genul – am scris imediat medicului ginecolog. Cuvintele folosite au determinat-o să mobilizeze întreg spitalul, așa că am avut discuții cu medicul de gardă, moașe, asistente și un psihiatru.

Am vorbit mult. Sincer și deschis. Am răspuns la întrebări, am apelat la rațiune, am discutat cu prieteni, m-am confesat Celui Drag și am privit-o din ce în ce mai des pe Luna. Căutând să mă îndrăgostesc de ea și astfel, credeam eu, să scap de aceste atacuri de panică oribile.

Am aflat că o mulțime de prietene trecuseră prin asta. Mult mai rău decât mine. Am aflat că nu sunt singura. Că unele au plâns zilnic o lună. Că altele au luat luni de zile pastile. Că s-au simțit singure. Că nu au avut cu cine să vorbească. Le-a fost rușine ….

Că ce credeam eu că vine peste mult timp, la mine a venit din a doua zi. Dar a ținut puțin.

După ce am ajuns acasă mi-am propus să îmi dau o șansă. Nu am luat Anxiar-ul recomandat, nu m-am programat la psiholog și, în schimb, m-am concentrat pe Luna și pe prietenii cu care am vorbit despre tot. Poate mă mint, poate încerc să scap de ele, poate le ascund sub preș, poate o să reapară mult mai rău ….

De ce am făcut atacuri de panică?

  • frica de necunoscut, de faptul că nu știu să fac nimic, chiar dacă nu mă întrece nimeni la cât research am făcut
  • nu m-am îndrăgostit de Luna imediat, ba chiar am tratat tehnic toată nașterea
  • mă sperie orice citesc despre următoarele luni și tot ce înseamnă creșterea unui copil
  • volum enorm de informații și eu care mă simt extra proastă și uit tot
  • pierderea feminității, din punctul meu de vedere, având în vedere că mă mulg și alăptez și deci dezbrăcată des, plus burtica rămasă plus situația intimă caracteristică lăuziei
  • frică de faptul că am făcut un copil doar ca să îi demonstrez mamei (decedate de 3 ani juma) că pot …
  • nu mă simt mamă, ba chiar reacționez ironic când cineva îmi spune așa …
  • reacționez foarte prost la oricine ne critică legat de orice (că nu alăptez exclusiv, că de ce îi dau suzetă uneori, că de ce o scot afară așa des, că de ce stă dezbrăcată în casă pe caniculă etc….)
  • cred că mă așteptam să mă uit în oglindă când o văd și în schimb nu am recunoscut nimic la ea ….

Mai sunt multe de spus. Dar am simțit că vreau să scriu aici despre asta, să nu uit și să ajut pe altcineva care trece prin asta.

Ce fac acum să mă controlez? Petrec mult timp cu Luna, discut deschis cu Cel Drag, schimb subiectul imediat ce simt că urmează un atac, evit să citesc despre problemele care vor urma, nu discut despre viitor …

Și accept că nu e nimic anormal, nu sunt eu mai proastă sau mai slabă și că am născut abia de 11 zile. Hormoni, lăuzie, lacrimi de crocodil, un corp care a trecut prin multe.

O să fiu bine. Și tu. Sper …



Poate vrei să citești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.