Cine te iubește cu usturoi, te iubește cu adevărat!
Așa spune o veche zicală românească. Cred. Sau am auzit-o pe net pe undeva? Ce mai contează?
Vă dați seama cât de tare se potrivește asta cu mine. De ce? Cei care mă citiți de la începuturi știți că până pe la 25-26 de ani nu am avut miros deloc, iar în ultimii ani mi l-am dezvoltat foarte puțin. Așa că eu chiar iubesc cu usturoi, că nu îl simt :))
Pornind de la ideea asta, m-am gândit să vă împărtășesc 3 amintiri legate de usturoi. Aveți puțină răbdare, că merită, promit!
- Toată copilăria mea am avut ceva împotriva usturoiului. Nu mănânc picant sau amar sau acru (excepție face limonada pe care o prefer goală, fix așa cum vine). Și eu am făcut mereu asociere între gusturile astea și usturoi. Așa că am refuzat cu tărie să mă împrietenesc cu el. Singurele momente în care mama mă convingea să îl consum era atunci când răceam și știam că mă ajută mult. În rest, piei Satană! P.S. nu știam pe vremea aia că e util și pentru asta :))
- Pe la 20 ani eram mare fană a verdețurilor. Bine, și acum sunt. Aveam doamnele mele în piață și luam de la ele de toate. Ce fashion eram eu cu plasa mea de primăvară din care ieșeau cozi verzi de ceapă proaspătă. Ce amintiri. Totul bine până într-o zi când am primit cadou și o legătură de usturoi verde, fără să știu. L-am spălat, l-am curățat și am mușcat. Am știut instant că nu e ceapă. Daaaar, ce să vezi, mi-a plăcut! Acela a fost momentul în care am intrat in a relationship cu usturoiul 🙂
- Vă spuneam mai sus de miros. Îmi amintesc că aveam un coleg de muncă, acum ceva ani, care venea mereu cu usturoi la birou și își făcea mujdei. Colegii se plângeau, îl rugau să nu mai facă, îi făceau cadou gumă de mestecat, îl îndemnau să se spele pe dinți … Ghici cine era singura persoană care vorbea cu el? Care nu avea nicio treabă? Eeee, sunt beneficii și pentru cei fără miros!
Amintirile mele legate de usturoi sunt multe. Dar nu vreau să vă plictisesc. E suficient că l-am rugat pe CelDrag să își imagineze o sticlă de peste 3kg de usturoi și a făcut fotografia asta. Să îmi spuneți în comentarii cum vi se pare, da?

Motivul pentru care mi-am așternut aici poveștile despre usturoi este că am o veste mare pentru fani. Una despre care sper că știți deja. Dacă nu, o să vă fac eu ziua mai bună!
Cel mai iubit produs de la KFC, sosul cu usturoi, este disponibil permanent în toate magazinele Carrefour, Kaufland și Auchan din țară.
Voi, cei care mergeți la KFC doar pentru sos, cei care cumpărați 10 bucăți și pentru acasă, cei care îi duceți și mamei să guste, cei care cereți porție dublă, cei care iau cartofii din altă parte și sosul de la căpitan … voi puteți să îl aveți acum și acasă, la prieteni, la picnic, unde vreți.
Acum, să vă văd, cine iubește usturoiul să ridice mâna sus!
Abonează-te la newsletter-ul meu pentru a primi săptămânal articolele publicate!


Ei iubesc usturoiul datorita proprietatilor lui, fiind un antibiotic natural dar si gustul imk place, il folosesc des la mancaruri, in special la fripturi
Iubesc si ador usturoiul in special pentru proprietatile pe care le are,de traditia lui cam prin toate regiunile .Eu am o amintire hazlie.Eram de-o schiopa la bunici si voiam sa o ajut cand m-a trimis in gradina sa-i aduc cateva fire de usturoi si eu am”smuls”cam tot ce-am putut…Bunica si-a pus mainile in cap la ceea ce am facut.Astazi rad de ceea ce am facut dar un trecut sm varsat si o lacrima.
Iubesc usturoiul, are niște proprietăți miraculoase asupra organismului!
Iubesc și ador usturoiul,de as putea l-as pune în orice mâncare sub orice forma la cAtena proprietăți are.O poveste de demult când eram de-o șchioapă, la bunici,vrând sa o ajut m-am dus trimisa de bunica sa aduc câteva „fire”de usturoi din gradina.Neștiind ce inseamna câteva „fire”am „smuls”și eu cat am putut.Cand a văzut bunica isprava mea si-a pus mâinile în cap.Cate povesti are usturoiul,ajuta sa dispară pana si strigoii de Sf.Andrei,alunga și răceală și care și mai cate.
recunosc, imi place usturoiul dar cateodata chiar daca imi doresc sa l consum ma retin .atunci cand merg in public, sau sunt cu prietenii.de teama de a nu mirosi .dar cel de la kfc pe langa faptul ca e super gustos, chiar nu si face „simtita” prezenta.