In 2000 a fost cumparat terenul. Ala a fost anul cand eu am inceput sa am o “tara” la care sa ma duc in weekend-uri sau in vacante. Aveam 14 ani si atunci a inceput copilaria mea in Dridu.
Iubesc comuna Dridu asa cum cred ca orice copil iubeste locul in care si-a facut primii prieteni in mijlocul strazii sau unde s-a jucat prima data in iarba, pe locul unde urma sa se construiasca viitoare casa de vacanta. De atunci au trecut anii si eu am invatat fiecare vecin de acolo, le stiu povestile si am aflat ce faceau prietenii mei de atunci. Chiar si baiatul care ma placea si isi dorea sa ma mut acolo pentru el. Copii …
Astazi mi-am dat seama ca nimic nu s-a schimbat. Poate doar ca de 7 ani a aparut si Puca, draga mea catelusa. Sau ca pe terenul ala gol acum e o casa superba, cu o gradina plina de legume. Si noi suntem mai inteligenti, sper, si ne bucuram la fel de mult de viata.
Am plecat sa iau apa si suc. Un drum de 5 minute pana la cel mai apropiat magazin. Drumul pe care il fac de aproape 15 ani. Pacat ca nu am un selfie si de atunci. Pe dreapta e casa vecinei. Nu comunicam deloc. In stanga a aparut de cativa ani o vila si acolo se asculta mereu manele. Langa ei e copacul in fata caruia am invatat sa joc Macao, Septica si altele. Ma bateau mereu prietenii mei. Si pe prima strada la stanga era bunica de la care am trandafirii pe care i-am plantat la intrarea in curtea noastra. E inca acolo, pe banca din fata, isi urmareste nepotii. Mergand mai in fata ma bucur ca familia de pe dreapta si-a terminat casa. Nu au avut bani si au lasat-o neterminata o lunga perioada. Are acoperis acum si s-au plantat flori in fata ei. Un caine latra de nebun pe strada. O doamna trece grabita si intreaba cat este ceasul, sa nu piarda trenul de 17. Un cuplu trece pe langa mine, ii salut (asa se face aici), ma saluta inapoi si zambim. La magazin in fata e un nene beat de la prima ora, nu saluta, se uita prin mine. E in lumea lui. Doamna de la magazin vinde acolo de cand era mica. Stie exact ce tigari vreau pentru nasa si ce suc o sa cumpar. Imi da restul si imi doreste sa am sanatate. Pe drumul de intoarcere imi amintesc prima zi cand am incercat sa merg pe bicicleta pe aici. Si acum mai am vanataia aia.
Pe ulitele copilariei nu se schimba nimic. Bataia cu apa e la fel si salutul oamenilor e mereu calduros. Toti se stiu intre ei si toata lumea stie ca sunt fina doamnei Preda. Sunt de-a lor si tare bine este!
ice bucket challenge
Cam asa ceva :))