23 mai 2022, ora 11:17. 2750gr si 46cm. O mână de om care ne-a schimbat viața și care ne-a făcut părinți. Luna Diana împlinește astăzi 1 an și eu încă nu știu cum a trecut așa de repede și atât de greu, în același timp.
Cum suntem noi ca părinți?
Obosiți. Fizic și psihic. Din toate punctele de vedere. De la nesomn, de la agitație, de la griji și de la atâta bucurie.
Se spune că începutul e greu și apoi totul e mai ușor. Poate pentru că știi ce să faci și deja te-ai cam călit și nu faci atac de panică la fiecare urlet. Dar altfel, mie nu mi se pare deloc așa. Înainte o puneam în pătuț și acolo stătea. Acum întorc spatele și e sus pe canapea sau prin baie cu mâna în wc sau urcă scările sau deschide cine știe ce sertar sau se crede copil mare și se aruncă din scaunul de masă. Acum începe cu adevărat haosul, din punctul meu de vedere.
Am ales să fim doar noi 3 și așa o să fie și de acum încolo. Nu e ușor deloc, după cum spuneam, dar e modul nostru de a o crește pe Luna. Avem și noroc că lucrăm amândoi de acasă și suntem cu ea mereu, dar ne și place la nebunie așa. Nu că nu ni s-a oferit ajutor, ba chiar din plin, însă pur și simplu așa am simțit că vrem să fim.
Se vor mai schimba lucrurile când va începe grădinița, dar până atunci, CeiDragi merg înainte în cea mai mișto formulă.
Eu încă am mommy brain, uit tot imediat, mă simt vinovată pentru tot și toate, îmi e dor de me time, dar imediat ce îl am vreau la ea … Măcar depresia din primele luni nu îmi mai dă târcoale așa de des și nici atacurile de panică (asta pentru că mă și liniștește repede tatăl domnișoarei). Dar despre asta poate în alt articol.
Altfel, suntem complet îndrăgostiți de ea 🙂
Cum este Luna?
O mică agitată. Nu are stare deloc, merge încontinuu, ne aleargă peste tot, e încăpățânată și știe să ne manipuleze și să ne controleze. Are niște expresii adorabile și prinde tot foooarte repede. O dată să te vadă cum faci și gata, știe și ea să se descurce.
A fost răcită o singură dată, la 6 luni cred, 2 săptămâni de tuse și muci. A avut o săptămână, la 11 luni, de dureri de măsele. Analizele de sânge au ieșit perfect. E la zi cu vaccinurile. Are 8.3kg și cam 73cm. Merge în picioare de pe la 11 luni (cu și fără suport) și a zis mama prima dată tot cam atunci. Unde se grăbește nu am idee, jur!
O micuță teroristă. A luat fața tatălui ei și atitudinea și nebunia mea. Well…
Ce ne dorim pentru viitor?
Să doarmă ea și să dormim și noi. Ea mereu a avut 1, max 2, treziri pe noapte, însă uneori mai stă și 2 ore trează și urlând, alteori se trezește pentru suzetă și brațe, acum e în perioada adormit doar în brațe (după luni de zile de adormit independent) și testează terenul să treacă la un singur somn. Are treabă ea, odihna e plictisitoare.
Să avem energie să îi facem față. Și ceva Voltaren pentru spate. Suntem părinți deschiși la minte, o lăsăm să stea pe jos, să lingă prostii (cu limite), să bage în gură chestii safe, să mânănce făcând dezastru, să se mai și lovească etc. Adorăm să îi dăm independență. Dar asta implică muuuuultă energie pentru noi 🙂
Să fie sănătoasă ca până acum, mai ales când o să înceapă grădinița. Yep, o să o dăm pe la 1.7 luni probabil, am ales deja (cam 80%) unde va merge, și sperăm să nu stea acasă 2-3 săptămâni pe lună.
Să fie la fel de sociabilă și curajoasă ca până acum. Aleargă toți copilașii prin parc, iubește deja câinii și pisicile și nu se sperie la zgomote puternice, zâmbește la toată lumea, dacă te place îți stă în brațe super mult și … vorbește aproape nonstop (în casă, unde e mediul ei). Mi-am dorit să zică mama? Yep, deja am uitat că mă cheamă și altfel :)))
App – a luat de pe tavă carte, chei de mașină, euro și card. Zic că e de bine, da?
La mulți ani, draga noastră Luna Diana!
Îți mulțumim pentru că ne-ai ales să îți fim părinți!
Mulți ani înainte cu bucurii și sănătate!