Am plecat de la muncă mai devreme astăzi, uitând complet că urmează să vină ploaia. Pe drum spre metrou au apărut primii stropi și eu tot în lumea mea eram.…
Știu de ceva timp că anul acesta împlinesc 10 ani de blog. Dar a trecut timpul și ziua de azi m-a luat prin surprindere. Și totuși se întâmplă. M-a anunțat…
Am atâtea link-uri utile pentru toți cei care sunt în caută resurse social media, încât nu știu pe unde să le mai pun ca să nu se piardă. Deocamdată ele…
Am scris de multe ori despre gesturi frumoase pe care îmi place să le fac pe stradă, fără motiv. Sau mai degrabă, există unul: ador să fac oamenii să zâmbească.…
Am aflat de PotLucra.eu de la CristianFlorea.ro :) Și pentru că am aproape 4 ani și jumătate de când postez joburi pe blogul meu, normal ca m-am bucurat foarte mult…
S-a anunțat cod portocaliu. Și galben. Numai Crăciunul se lasă așteptat :) Ne place să glumim legat de vremea de afară, dar pentru unii oameni frigul și zăpada pot să…
Acum câteva zile a postat Monica Jitariuc câteva fotografii din cantina de la Drept. Adică de la facultatea din Universitatea din București. Le puteți vedea și voi aici. Vă încurajez…
Mă uitam într-o zi prin OnThisDay de la Facebook și am găsit fotografia asta de acum mulți ani. Un brand ne-a provocat să răspundem la întrebarea de mai jos: Cum…