Am dat drumul celui de-al treilea proiect editorial pe blogul meu, așteptat de mai mult de 1 an. Vreau să vă prezint fotografi dragi mie, care m-au impresionat prin munca, dar, mai ales prin personalitatea lor. Pornind de la ideea că voi nu cunoașteți toți fotografii pe care îi cunosc eu și ei merită promovați mai mult, vă prezint proiectul #FotografOM. Veți găsi aici un interviu pe săptămână, în fiecare miercuri, iar structura o să fie mereu aceeași.
Alex Damian îmi este prieten foarte bun. Apoi este un fotograf, blogger, instagrammer și vlogger foarte apreciat în comunitatea noastră. E omul pe care te poți baza oricând și cu care poți să discuți 100% sincer și despre fotografie, și despre oameni și despre filme bune. Îi puteți admira munca aici.
Bună. Eu știu cine ești. Iar cititorii au aflat din descrierea de mai sus. Dar, tu știi cine ești? Ai aflat până la vârsta asta sau încă mai cauți răspunsul?
Hmmm, încerc să nu mă gândesc la asta, prefer ca ceea ce fac să mă definească. De exemplu, dacă fotografiile mele ajung să fie apreciate și să inspire alți oameni atunci înseamnă că sunt un fotograf bun. Și încerc să fiu sincer în tot ceea ce fac ca să-mi dau seama astfel cine sunt.
Fotografie sau poză? Care e diferența? Sau nu există?
Pentru mine nu există diferență. Sincer, prefer să spun poză din comoditate. Cuvântul fotografie e prea lung și foto nu poate fi folosit, așa că spun poză sau poze în egală măsură. Contează ce-ți transmite imaginea respectivă mai degrabă.
Care a fost cel mai greu moment din cariera ta de până acum?
Să-mi dau seama într-o seară că nu mai am job, că nu am unde să mă angajez și că trebuie să fac altceva în schimb. M-am apucat de blogging și fotografie și aș spune că n-am trecut încă de acel moment deoarece încă nu am ajuns unde vreau. 🙂
Amintiri fotografice și super haioase ai? O poveste nespusă până acum și care te face să zâmbești mereu?
Eram la un botez și când am intrat în biserică erau foarte multe familii. Credeam că așteaptă la rând, dar în momentul în care a început slujba mi-am dat seama că preotul oficia vreo 5 botezuri în același timp.
Prima treime din botez am pozat toți cei cinci copii pentru că nu știam care-i al ”meu”. 🙂 Într-un final m-am prins care erau nașii și copilul pe care trebuia să-i pozez.
Știu că te întreabă toți asta. Dar altă treabă nu ai decât să faci fotografii prin oraș? Ce meserie e asta? Se câștigă și bani? Sau merge cu “vreau o poză, ofer tag pe Instagram”?
Aici e vina mea că nu știu să mă vând. Nu trăiesc din Instagram, e doar un hobby pe care-l împart cu toată lumea. Banii din fotografie vin din evenimente, nunți, botezuri sau diverse alte campanii foto. Mai sunt și campanii pe Instagram, dar le trec la jobul de blogger.
Pozele urbane nu mi-au adus nici un beneficiu financiar până acum, dar în schimb mi-au creat o comunitate destul de faină cu care mă întâlnesc pe la diverse evenimente, iar oamenii vin să mă salute și să-mi spună că mă urmăresc pe Instagram.
Cum te promovai înainte de social media? Cum ajungeai la clienți și la fanii tăi?
Eu m-am folosit întotdeauna de social media ca să mă promovez. N-am avut niciodată pile sau relații în domeniul ăsta, mai ales că alegerea de a trăi din fotografie a venit dintr-o necesitate. Dar întotdeauna m-am bucurat când clienții au ajuns la mine pentru că au văzut în social media de ce sunt în stare.
Cât despre domeniul foto, cred că e bine să le încerci pe toate și vezi unde te simți mai confortabil. La fel se întâmplă și cu stilul propriu pe care ajungi să ți-l conturezi cu cât fotografiezi mai mult.
Ăsta a fost un interviu ciudat, altfel. Știu asta. Dar măcar ți-a plăcut? Sau preferai întrebările clasice?
Normal că mi-a plăcut și îți mulțumesc frumos. Mă bucură oricând să povestesc lucruri noi despre mine sau fotografie.
Mulțumesc pentru că ești #FotografOM. Așa să rămâi 🙂
Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi interviul cu Alex și aștept, cu drag, feedback în comentarii. Până săptămâna următoare, vă doresc să fiți oameni!
P.S. Descoperă și interviurile cu Gheorghiță Rafailă, Vlad Ilaș, Dan Dinu, Raluca Antuca, Călin Stan, Daniel Chindea, Andreea Bordeanu, Ovidiu Ștefeligă, Luiza Boldeanu, Toma Bonciu, Alin Popescu și Marian Cristea.