Am dat drumul celui de-al treilea proiect editorial pe blogul meu, așteptat de mai mult de 1 an. Vreau să vă prezint fotografi dragi mie, care m-au impresionat prin munca, dar, mai ales prin personalitatea lor. Pornind de la ideea că voi nu cunoașteți toți fotografii pe care îi cunosc eu și ei merită promovați mai mult, vă prezint proiectul #FotografOM. Veți găsi aici un interviu pe săptămână, în fiecare miercuri, iar structura o să fie mereu aceeași.
Vlad Eftenie este fotograful galben, îndrăgostit de “Micul Paris” și de tot ce înseamnă fotografia de stradă. Arhitect, fotograf, om, profesor, lector, povestitor. Și pentru mine, prieten adevărat. Care a fost invitat la prima ediție #FotografOM offline. Îi puteți admira munca aici.
Bună. Eu știu cine ești. Iar cititorii au aflat din descrierea de mai sus. Dar, tu știi cine ești? Ai aflat până la vârsta asta sau încă mai cauți răspunsul?
În fiecare zi aflu ceva nou despre mine. Tot ceea ce fac – fac ca să mai aflu ceva despre mine și lumea dimprejur. De când am început să fotografiez am realizat faptul că fotografia nu e despre ceea ce pozezi, ci despre cum te poziționezi în fața subiectului, prin percepție, reacție, concluzii.
În tot ceea ce suntem și facem – este vorba și despre noi. Așa că știu că trebuie să așez bine ce am aflat până acum și să fac loc noilor aflări zilnice.
Fotografie sau poză? Care e diferența? Sau nu există?
Există poză, există fotografie și există poveste. Suntem obișnuiți să folosim cuvinte cu grade diferite de profuzime. Există suprafață, există profunzime și există vibrație.
O imagine care își desăvârșește scopul mișcă toate planurile, transformă atât fotograful, cât și privitorul. O imagine bună poate fi vizitată oricât și va spune ceva nou, mereu, nu se consumă. Valoarea ei constă în armonizarea spațiului, timpului, emoției și memoriei. În cele din urmă, fotografia e acel instrument magic care lucrează cu toate aceste “ingrediente”, concomitent, ele devenind fotografie prin declanșare.
Care a fost cel mai greu moment din cariera ta de până acum?
Greu e în fiecare zi. E momentul în care îmi dau seama că trebuie să fiu mereu creativ, să fac ceva nou, să scot la iveală ceva nou, să fac ceva ce nu am mai făcut sau văzut până acum, din invizibil.
Să nu mă culc pe o ureche. Să ies din rețete și clișee. Să folosesc tot ceea ce am învățat și am ajuns să simt. Când altcineva reușește să facă azi ceea ce am făcut eu ieri, înseamnă că trebuie să mă mișc mai departe. E o căutare permanentă. Și din fericire, câteodată reușesc.
Amintiri fotografice și super haioase ai? O poveste nespusă până acum și care te face să zâmbești mereu?
Sunt câteva povești, cea mai intensă și absurdă e aceea în care, atașat de zona Lipscanilor, pozând zilnic acolo între 2006 și 2012, am uitat că trebuie să rămân observator detașat și m-am implicat activ într-o acțiune combinată a poliției, pompierilor și salvării.
Se întâmpla ceva și voiam să fac parte din poveste. Și la final am ajuns să fiu interogat de politiști, mi-au confiscat materialele. Încercau să înțeleagă ce căutam eu acolo, totuși. Iar formularea “știți, sunt artist fotoraf…” nu i-a impresionat absolut deloc.
Știu că te întreabă toți asta. Dar altă treabă nu ai decât să faci fotografii? Ce meserie e asta? Se câștigă și bani? Sau merge cu “vreau o poză, ofer tag pe Instagram”?
Am făcut astfel încât pasiunea de a fi în oraș și de face fotografii să facă parte din joburile mele curente. Folosesc la cursuri imaginile pe care le fac, sau am clienți petru campanii sau tablouri sau ilustrări.
A fi fotograf este o meserie frumoasă, eu sunt de profesie arhitect. A fi în oraș și a privi mediul urban face parte din meseria mea. Cum țin cursuri de fotografie, imaginile își găsesc o bună aplicație acolo, ca exemple, în studiul orașului. Cuplat cu evoluția din social media, pot spune că sunt hiper activ în tot ceea ce fac, găsindu-mi un mod propriu de comunicare prin imagini și de a folosi constructiv ceea ce știu și îmi place să fac. Acum se cheamă “visual content creation”, prin prisma unui “visual story-telling” eficient pentru care am început să fiu căutat și plătit, câteodată.
Nu, tag contra efort nu mai merge de mult timp. Lucrez de 10 ani activ la creșterea conștientizării în ceea ce privește prețuirea și aprecierea muncii fotografilor talentați.
Sunt fotograf începător. Sau pozar, cum li se mai spune. Și vreau să îmi aleg un domeniu (nuntă, eveniment, peisaj etc). Cum fac?
Domeniul te alege pe tine, nu tu pe el. Mai întâi te joci, preț de vreo 10 000 de cadre, pe care nu le arăți nimănui. E baza ta de pornire. Nu ceri părerea nimănui. Cauți și consumi cât mai multe declanșări. Mergi la muzee, citești cărți, vezi filme, asculți muzică, îți trăiești viața.
Apoi hotărăști ce tehnică adopți și cum o folosești. Și mai faci vreo 30 000-50 000 de cadre. Din care începi să alegi, așa, 2, 3 cadre dintr-o 100. Și îți faci o galerie și începi să expui public on-line. Sau participi la concursuri. Pozezi și selectezi din greu. Înveți compoziție, cromatică, echilibru, armonie. Și tai fără milă. Apoi mergi la vreun curs-două. Asculți ce au alții de zis. Vezi ce ai tu de zis.
Apoi începi să simți ce îți place să faci. Apoi știi că nu mai trebuie să întrebi pe nimeni, nimic. Deja știi ce vrei. În cel mai bun caz. La început e vorba de tehnică. Apoi e vorba de lumină, apoi de poveste. Ăștia sunt pașii.
Cum te promovai înainte de social media? Cum ajungeai la clienți și la fanii tăi?
Până în 2010 am activat pe un site de fotografie care se chema BadorGood. A fost un fel de Vietnam al fotografiei. Cine e supraviețuit, a devenit veteran. Mulți fotografi cunoscuți de astăzi au trecut pe acolo, la un moment dat. A fost enorm de învățat, mai ales din interacțiuni. S-au legat prietenii frumoase, în timp.
Internetul a fost calea cea mai bună de ajuns la clienți, mereu. Și presa, scrisă sau radioul.
Ăsta a fost un interviu ciudat, altfel. Știu asta. Dar măcar ți-a plăcut? Sau preferai întrebările clasice?
Au fost întrebări clasice, nimic ciudat. Sau sunt eu destul de trecut prin interviuri ca să mă mai simt neconfortabil sau provocat. Se spune despre mine că sunt misterios. Nu poți modela percepția celorlalți. Îmi mai poți adresa o întrebare care să mai alunge din mistere, dacă vrei sau chiar cititorii.
Mulțumesc pentru că ești #FotografOM. Așa să rămâi 🙂
Eu îți mulțumesc, pentru iubirea pe care o ai pentru ceea ce faci și pentru galben!
……………………………….
Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi interviul cu Vlad și aștept, cu drag, feedback în comentarii. Până săptămâna următoare, vă doresc să fiți oameni!
P.S. Descoperă și interviurile cu Gheorghiță Rafailă, Vlad Ilaș, Dan Dinu, Raluca Antuca, Călin Stan, Daniel Chindea, Andreea Bordeanu, Ovidiu Ștefeligă, Luiza Boldeanu, Toma Bonciu, Alin Popescu, Alex Damian, Costin Fetic, Silviu Pal, Dan Mihai Bălănescu, Monica Lazăr, Galia Dan, Bogdan Zop, Oliver Merce, Sebastian Popescu, Marius Călin, Cătălin Urdoi, Alexandra Bușcu, Crina Popescu și Marian Cristea.
