George Pricope: “Fotografia m-a făcut un om complet”

Am dat drumul celui de-al treilea proiect editorial pe blogul meu, așteptat de mai mult de 1 an. Vreau să vă prezint fotografi dragi mie, care m-au impresionat prin munca, dar, mai ales prin personalitatea lor. Pornind de la ideea că voi nu cunoașteți toți fotografii pe care îi cunosc eu și ei merită promovați mai mult, vă prezint proiectul #FotografOM. Veți găsi aici un interviu pe săptămână, în fiecare miercuri, iar structura o să fie mereu aceeași.

George Pricope este George Afostovremea pe Facebook. Așa îl știm mai toți și așa l-am cunoscut și admirat și eu. Țin minte că am vorbit cel mai des când eram la F64 și îmi permitea să dau mai departe munca lui ca să o vadă și alții. Apoi am descoperit un om sincer și haios, care pur și simplu iubește natura și fotografia. Îi puteți admira munca aici.

Bună. Eu știu cine ești. Iar cititorii au aflat din descrierea de mai sus. Dar, tu știi cine ești? Ai aflat până la vârsta asta sau încă mai cauți răspunsul?

Buna, întotdeauna am adorat muntele și tot timpul meu liber era alocat drumețiilor pe munte, dar uneori mă simțeam incomplet, deci aveam impresia că nu ajunsesem să mă cunosc îndeajuns si să-mi fructific la maxim timpul.

Câteodată, având unele sentimente puternice prin rare peisaje de basm ce le vedeam şi trăiam acolo sus pe munte, doream să mă exprim şi să influențez și alți prieteni să vadă cu ochii lor frumusețea muntelui, doar şi-ar dori să meargă și ei acolo sus în timpul liber. Astfel, fotografia m-a făcut un om complet şi mi-a dat forța de exprimare cu ajutorul cadrelor fără a folosi prea multe cuvinte și mult efort de a mă face auzit.

Fotografie sau poză? Care e diferența? Sau nu există?

Fotografia este cadrul care s-a analizat, gândit și imaginat mult timp înainte de a apăsa declanşatorul. O fotografie poate fi realizată și cu un dslr, dar și cu un telefon, pentru mine ea este alcătuită din atmosferă,compoziție, inspirația fotografului de a evidenția un subiect pe lângă care alții dintre noi poate trecem zilnic, dar nu am avut şansă să-l observăm.

Poza? Este neinspirația fotografului a acorda mai multă atenție cadrului, de a depune mai mult efort și timp pentru a surprinde scena în cea mai favorabilă lumină care să o avantajeze și să o pună în valoare. Totul ține până unde ne va întinde limitele pasiunea.

Amintiri fotografice și super haioase ai? O poveste nespusă până acum și care te face să zâmbești mereu?

Da, mereu râd de situația de atunci datorită reacției mele şi că totul s-a terminat cu bine. Acum 1 an am mers cu partenera să fotografiez o cascadă ce cădea pe 3 nivele si  văzând o bucată de piatra de maxim 2m pătrați pe care apa cascadei o ocolea înainte de a3-a cadere de apă, nepericuloasă, mi-am propus să așez trepiedul fix pe ea să am un unghi mai bun asupra celor 2 căderi ce-mi alcătuiau cadrul. 

Mi’am pus filtrele dinainte fiind conștient de situație, dar am greșit, am uitat să las ghiozdanul la mal. Odată așezat trepiedul nu mai puteam să mă învârt pe spațiul mic și cât am stat pe bucățica aia de piatră, puțin umedă, să încerc 3 cadre, aveam o stare de neliniște, parcă simțeam inevitabilul. La al-3-lea cadru ce se înregistra în 30 de secunde, eu priveam deja spre cer în cădere liberă, piatra umedă mă dezechilibrase și deși a durat doar o fracțiune de secundă atingerea cu apa mi s-a părut o eternitate datorită faptului că mă întrebam instinctiv în timp ce cădeam pe spate: “Săăă mă țin de trepieeed?! Să mă țiiin de trepied ?!?”.

Nu m-am ținut, fiind conştient că luam echipamentul după mine în apă, camera a supraviețuit și a scos chiar cadrul ce l-am păstrat și editat din alea 3, dar “There I was once again..”, neputând să ating fundul apei, înotam contra curentului să ajung la o piatră mai joasă ce părea un punct bun de ieşire din situația în care mă aflam și unde prietena îmi întinsese mâna şi aştepta să mă scoată. Situația nu a fost periculoasă din punct de vedere al curentului sau al adâncimii apei și datorită faptului că puteam să înot cu uşurință, ghiozdanul fiind uşor, dar odată ajuns la mâna prietenei ce aştepta să mă scoată mai repede din apă, tot ce s’a auzit:

Sunt fotograf începător. Sau pozar, cum li se mai spune. Și vreau să îmi aleg un domeniu (nuntă, eveniment, peisaj etc). Cum fac?

Celor la început de drum i-aş sfătui în primul an să experimenteze toate felurile de fotografie, de la macro, landscape până la portret, iar după o bună perioadă în care îşi formează ochiul să-şi pună intrebarea: “Ce mă face pe mine fericit în fotografie ?!” și să încerce să exceleze doar pe acea ramură a fotografiei. Răspunsul la întrebarea noastră doar ei personal îl vor şti la momentul oportun.

Cum te promovai înainte de social media? Cum ajungeai la clienți și la fanii tăi?

Înainte de social media, nu existam fotografic vorbind 🙂 . Regret că nu am avut şansa să fotografiez pe film, dar din păcate am descoperit mult prea târziu pasiunea pentru fotografie, acum 2 ani si 8 luni.

Ăsta a fost un interviu ciudat, altfel. Știu asta. Dar măcar ți-a plăcut? Sau preferai întrebările clasice?

Da, să fiu sincer, mi’a plăcut, întrebările m-au trecut puțin prin toate etapele ce le-am trăit în fotografie și prin intrebări clasice nu mă puteam exprima aşa lejer despre anumite subiecte. Lumină bună!

Mulțumesc pentru că ești #FotografOM. Așa să rămâi 🙂 

……………………………….

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi interviul cu George și aștept, cu drag, feedback în comentarii. Până săptămâna următoare, vă doresc să fiți oameni!

P.S. Descoperă și interviurile cu Gheorghiță Rafailă, Vlad Ilaș,  Dan Dinu, Raluca Antuca, Călin Stan, Daniel Chindea, Andreea Bordeanu, Ovidiu Ștefeligă, Luiza Boldeanu, Toma Bonciu, Alin Popescu, Alex Damian, Costin Fetic, Silviu Pal, Dan Mihai Bălănescu, Monica Lazăr, Galia Dan, Bogdan Zop, Oliver Merce, Sebastian Popescu, Marius Călin,  Cătălin Urdoi, Alexandra Bușcu, Crina Popescu, Vlad Eftenie, Victor Carapcea, Vlad Cupșa, Miluță Flueraș, Siluk, Raul Craioveanu și Marian Cristea.