fbpx

Marius Eduard Canura: “Fotografia este un act artistic gândit și controlat”

Am dat drumul celui de-al treilea proiect editorial pe blogul meu, așteptat de mai mult de 1 an. Vreau să vă prezint fotografi dragi mie, care m-au impresionat prin munca, dar, mai ales prin personalitatea lor. Pornind de la ideea că voi nu cunoașteți toți fotografii pe care îi cunosc eu și ei merită promovați mai mult, vă prezint proiectul #FotografOM. Veți găsi aici un interviu pe săptămână, în fiecare miercuri, iar structura o să fie mereu aceeași.

Marius Eduard Canura este Fotograful Anului în România, categoria Comercial & Produs. Pe lânga asta este un fotograf dornic de învățat și împărtășit, mereu prezent la evenimentele din domeniu. Vă invit să îl descoperiți în interviul de mai jos și să îi admirați munca aici.

Bună. Eu știu cine ești. Iar cititorii au aflat din descrierea de mai sus. Dar, tu știi cine ești? Ai aflat până la vârsta asta sau încă mai cauți răspunsul?

Simplă și totuși complicată întrebarea ta. La modul general vorbind aș avea tendința să spun că știu cine sunt, în realitate nu cred că am descoperit încă răspunsul. Să o întrebăm mai bine pe soția mea, se pare că ea știe mai multe ca mine. Încă mai am momente de nesiguranță în care văd că deraiez de pe linia pe care am pornit, mă bucur totuși că am reușit să mă înconjor cu oameni care îmi arată direcția și mă motivează să mă repun la loc.

Am aflat cine sunt ca OM în primul rând (profesional încă mai lucrez la detalii). Știu că sunt un om fericit și aproape împlinit pentru că mi-am dat seama la aproape 40 de ani că tot ce îmi trebuia cu adevărat în viață am deja lângă mine, o soție minunată, prieteni extraordinari ca tine și, foarte important, după mulți ani în sfârșit fac ceea ce îmi place cu adevărat, fotografiez. 

Mai știu că nu am intrat încă în viteza a cincea, cred că sunt undeva între a doua și a treia. Nu știu însă ce cred alții despre mine și tare m-aș bucura să le aflu părerea în comentarii.

Fotografie sau poză? Care e diferența? Sau nu există?

Există. Sau măcar încerc să îmi susțin această convingere bazându-mă pe experiența ultimilor ani în care am trecut prin mai multe etape de educare fotografică (școala foto, cursuri online, seminarii, conferințe, workshop-uri, tabere foto, lucrul în echipă alături de alți fotografi, multe cărți și mai multe tutoriale video, studiu intens ca să sintetizez), lucruri care m-au ajutat să înțeleg că fotografia este până la urmă un act artistic gândit și controlat, în timp ce poza o poate face și un copil de trei ani dacă îi arăți unde este butonul declanșator.

Știu că subiectul este unul destul de sensibil și opiniile sunt împărțite în mod egal între cele două tabere, știu de asemenea că există oameni cu ani grei de experiență fotografică în spate care m-ar contrazice fără niciun dubiu în ceea ce am spus. Din acest motiv încerc să le respect tuturor părerea și să nu mă bag în polemici inutile, ce am afirmat mai devreme este doar ceea ce cred eu și nu oblig pe nimeni să îmi împărtășească crezul. În plus mă mai uit în oglindă din când în când și mă întreb cum aș putea să impun altuia această convingere când inclusiv eu am zile lipsite total de inspirație în care fac doar niște poze banale, strâmbe, fără nici un dram de element artistic.

Care a fost cel mai greu moment din cariera ta de până acum?

Cel mai greu moment din carieră? Știu că ai zis unul, dar mie îmi vin în minte acum trei momente grele. Nu te superi dacă le enumăr pe toate repejor, nu-i așa?

În primul rând, când mi-am dat seama că fotografia se face pe fooooarte mulți bani și nu exagerez spunând asta. Eu cel puțin cu cât consumam mai multă fotografie cu atât îmi doream să dețin mai multă tehnică și tot mai performantă (obiective mai luminoase, body-uri mai performante, sisteme de lumini mai puternice, ai prins ideea).

Momentul neplăcut a apărut când am realizat că ceea ce îmi doream devenise brusc prea scump pentru bugetul meu, nu se întrevedea nici o posibilitate de achiziție într-un termen foarte apropiat și ușor-ușor a început să se instaleze frustrarea aceea că am idei grozave de fotografiat, dar nu am tehnica necesară. Pentru o parte am găsit între timp soluții, pentru altele încă mai caut.

Al doilea moment greu a fost după ce renunțat la jobul full-time pe care îl aveam (cel de meteorolog) pentru a mă putea dedica complet fotografiei, fără să iau în calcul faptul că nu eram suficient de pregătit când am luat acea decizie și că la un moment dat soția mea nu va mai putea să suplinească de una singură lipsa unui salariu. În plus nu am realizat imediat că orice fotograf care se respectă trebuie să își construiască mai întâi un portofoliu, iar pentru asta trebuie să lucreze mult timp cu gratuități. Visam după demisia de la ANM că o să curgă cu lapte, miere și clienți cu bani, iar lucrurile astea două (lipsa unui job și fotografiatul pe gratis) mi-au picat destul de rău la stomac, fiind la un pas să renunț la fotografie din cauza asta, așa că aviz amatorilor.

Iar al treilea moment greu a fost acela când am realizat că fotografia nu înseamnă doar să duci un aparat la ochi și să faci click. A fi fotograf profesionist este o treabă foarte “urâtă” dacă privești prin prisma complexității acestei meserii și nu cred că greșesc cu nimic când afirm că pentru a te putea ridica din anonimat trebuie să înveți foarte bine cum să fi simultan un bun fotograf, editor foto, grafician, artist, vizionar, psiholog, contabil, avocat, manager, IT-ist, marketer care înțelege acronime precum SEO, ADS, CRM, CMS, dar mai ales un critic exigent care începe să fie dur cu propria muncă, adică un fel de “one-man-show”. Puțini sunt cei care înteleg asta.

Amintiri fotografice și super haioase ai? O poveste nespusă până acum și care te face să zâmbești mereu?

O daaaa și încă cum. Eu sunt mai stângaci de felul meu (și la propriu și la figurat, dar mai ales la figurat) și din cauza asta s-a întâmplat să mai fac boacăne pe unde am mers.

Anul trecut, de exemplu, am fost rugat să fiu fotograf secund la o nuntă mare în Corbeanca, cununia fiind ținută într-o grădină privată pe malul lacului. Mesele, scaunele, aranjamente decorative, popa, corul, inclusiv covorul roșu și arcada cu flori erau dispuse exact ca în filmele americane de dragoste, a fost ca un vis. În zona unde s-a oficiat cununia erau montate niște coloane înalte în stil grecesc în formă de arc, îmbrobodite cu tot felul de flori. Am crezut inițial că sunt din piatră sau ceva metalic, așa că nu m-am obosit să le verific.

Învârtindu-mă în timpul slujbei prin spatele acestor coloane cu aparatul la ochi, nu am văzut în iarbă un cablu de curent care mi-a pus piedică, moment în care am venit grămadă peste acele coloane dărâmându-le (am realizat abia atunci că erau din spumă poliuretanică vopsită). Am căzut și mă uitam înlemnit cum plecau la vale bucățile din coloane către popă, miri, nași și restul oamenilor care mai erau pe podium. Noroc cu socrul mare care s-a aruncat ca un erou hollywoodian în fața lor, le-a prins în zbor, le-a pus la loc și le-a ținut în brațe strâns până s-a terminat slujba.

Alexa (fotografa principală) se tăvălea pe jos de râs iar eu nu mai puteam nici să respir de rușine, am crezut că o să mă arunce mirii în lac. Până la urmă s-a terminat totul cu bine chiar dacă mireasa mai avea puțin să leșine în acele momente, nu a zis nimeni nimic de incident, însă momentul de “glorie” a rămas imprimat în istorie.

Iar asta e doar una dintre întâmplările haioase pe lângă tăvile zburate de la ospătarii care îmi treceau prin spate sau domnișoarele călcate pe picioare în timpul horelor.

Știu că te întreabă toți asta. Dar altă treabă nu ai decât să faci fotografii? Ce meserie e asta? Se câștigă și bani? Sau merge cu “vreau o poză, ofer tag pe Instagram”?

Fotografia este o meserie perfect normală ca oricare alta. Este recunoscută în nomenclatorul de meserii, se poate practica atât de către femei cât și de bărbați, pe toată durata vieții și atâta timp cât există cerere în piață, de ce să nu existe specialiști dedicați? Eu chiar nu înțeleg ce e în capul oamenilor care zic “ce meserie e asta? du-te dom’le și muncește ca un om adevărat, lasă joaca…”, acei oameni chiar nu știu ce vorbesc. Și da, se pot câștiga bani foarte frumoși din asta atâta timp cât ajungi în punctul în care poți livra clientului exact ce își dorește și poate chiar mai mult de atât.

Cât ceea ce privește cealaltă întrebare, sincer să-ți spun nu mă pasionează treaba cu “poză contra tag”, nu vreau să jignesc pe nimeni, poate chiar gândesc greșit acum și m-aș bucura ca cineva să mă contrazică argumentat, însă nu am observat vreun beneficiu real adus în astfel de situații (de exemplu, să am noi clienți).

Sunt fotograf începător. Sau pozar, cum li se mai spune. Și vreau să îmi aleg un domeniu (nuntă, eveniment, peisaj etc). Cum fac?

Simplu, încerci tot. E ca la un bufet, iei puțin din fiecare și încerci să vezi ce îți place mai mult, după care te intorci și îți “umpli tava” doar cu ce te-a încântat maxim.

Nici eu nu am știut clar la început ce îmi place să fotografiez în mod deosebit, așa că am încercat câte puțin din fiecare: peisaj, fotojurnalism, street, comercial, evenimente, portret și într-un final să zicem că m-am stabilizat la fotografia culinară și cea de stock. Asta nu înseamnă că nu mai fotografiez și altceva, fac NBC-uri în perioada caldă a anului, iar în restul timpului colaborez cu alți fotografi pe fashion sau mai fac din când în când fotografie de produs și stock.

Dar ca să nu deviez de la subiect, dacă ești începător în ale fotografiei să nu faci greșeala să crezi că vei deveni peste noapte fotograf profesionist doar pocnind din degete, nici eu nu am ajuns încă la nivelul pe care mi l-am dorit după câțiva ani de fotografiat. Totul se clădeste în timp și cu multă răbdare și consider că ar trebui să parcurgi într-un mod oarecum firesc niște pași esențiali.

De exemplu, să îți dezvolți în mod obligatoriu o comunitate de oameni din domeniul fotografiei care să te remarce și să te ia mai întâi ca asistent, apoi ca editor sau fotograf junior, secund sau chiar să te trimită mai târziu ca fotograf principal la evenimente de o amploare mai mică. Cât timp ești sub aripa lor trebuie să taci și să înveți, degeaba citești 10 cărți despre fotografie dacă nu faci și ucenicie. Zic să taci pentru că fotografii începători care sunt aroganți și autoștiutori, mai ales cei care ridică și pretenții financiare, nu mai sunt chemați a doua oară. Trebuie să te împaci cu ideea de a lucra gratis pentru o perioadă de timp, iar în loc de bani primești experiență.

Nu sunt foarte mulți fotografi profesioniști care își exprimă dorința să te ia ca ucenic, iar o parte dintre aceștia nici nu o să îți dea efectiv mură-n gură tehnica, datoria ta e să îi urmărești cu atenție și să le “furi” meseria. Și nu ezita să întrebi, de multe ori ei sunt deja prinși în jobul pe care îl au și uită să mai facă pauză special pentru tine, așa că e important să NU stai în colț ca o fantomă, bagă-te în seamă și întreabă. Dacă îți place să interacționezi cu oamenii caută să mergi cu fotografii de evenimente, vrei street și fotojurnalism, bagă-te în seamă cu oamenii din presă, mergi la evenimente care țin de acea comunitate, vrei să faci portrete interesează-te de fotografi de fashion, iar dacă îți place natura caută să mergi în taberele foto organizate de fotografii peisagiști.

Repet, doar încercând câte un pic din toate poți afla ce îți place să fotografiezi cel mai mult. Și îți mai zic un secret pe care puțini îl cunosc, pictori celebri ca Vincent van Gogh, Henri Rousseau sau Frida Kahlo sau fotografi de top ca Ansel Adams și Annie Leibovitz sunt doar câțiva dintre marii artiști ai lumii care NU au avut parte de o pregătire oficială în artele plastice și totuși au reușit să se remarce. Cum? Au încercat, s-au autoeducat și au perseverat până au reușit.

Cum te promovai înainte de social media? Cum ajungeai la clienți și la fanii tăi?

Aici chiar e o faza amuzantă. Când i-am spus acum vreo doi ani soției mele că vreau să fac și fotografie de eveniment, m-a întrebat foarte serioasă “cum ai de gând să te promovezi ca să faci rost de clienți?” iar eu foarte naiv i-am răspuns “o să lipesc niște stickere cu numărul meu de telefon prin RATB…”. “Bhahahahaaaahaaaaa” a fost reacția ei timp de câteva minute. Evident că m-am supărat pentru că râdea de ideea mea, dar atunci nu înțelegeam cât de important este să știi cum să te promovezi.

M-a luat apoi deoparte și mi-a explicat ca la copii că promovarea făcută bine reprezintă 50% din succesul oricărui fotograf, nu este musai să fi cel mai strălucit și talentat artist din lume atâta timp cât ști cum să te vinzi în fața clienților. Așa că m-am pus pe treabă și am început să mă promovez. Un website curat, aerisit și bine întreținut este recomandabil să existe, nu neapărat acela o să aducă cei mai mulți clienți, dar acolo te poți prezenta celor care te vor căuta online (eu mi-am pus ambiția să învăț web-design și să îmi fac singur site-ul, lucrez de zor la el și sper ca de Crăciun să fie online).

Apoi mai sunt recomandările, în cazul evenimentelor cei mai mulți fotografi au de lucru datorită recomandărilor venite de la foști clienți mulțumiți de prestație, așa că recomand o mare grijă la ținută și limbaj și livrarea să fie la timp cu ceea ce s-a promis că să poți fi promovat mai departe de către acei clienți.

Pe social media nu mă bazez foarte mult pentru că algoritmii website-urilor de socializare sunt praf, nu toată lumea vede ceea ce public, iar cei cărora le apare se uită atunci la conținut iar după 2 minute uită ce au vizionat, pentru că newsfeed-urile lor sunt inundate cu prea multă informație. În plus, știi foarte bine Sabina cum stă treaba cu acele targetări plătite, poți băga sute de lei în reclame plătite și să nu îți vină nici un client, însă poți să mă contrazici cu expertiza ta în domeniu :). Momentan merg pe o mână mai sigură în materie de promovare, adică recomandările.

Ăsta a fost un interviu ciudat, altfel. Știu asta. Dar măcar ți-a plăcut? Sau preferai întrebările clasice?

Dacă ăsta a fost un interviu ciudat, atunci nu vreau sa îți răspund la cel normal. Mie mi-a plăcut așa cum l-ai conceput, ca pe o discuție între doi prieteni buni care fac schimb de opinii și m-am bucurat că mi-ai lăsat posibilitatea să răspund în largul meu, neconstrâns. Chiar m-am simțit onorat de această invitație și profit pe această cale să îți mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce faci și să îți spun că înaintea mea și a celorlalți tu ești cel mai OM.

Mulțumesc pentru că ești #FotografOM. Așa să rămâi 🙂 

……………………………….

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a citi interviul cu Marius și aștept, cu drag, feedback în comentarii. Până săptămâna următoare, vă doresc să fiți oameni!

P.S. Descoperă și interviurile cu Gheorghiță RafailăVlad Ilaș,  Dan DinuRaluca Antuca, Călin Stan, Daniel Chindea, Andreea BordeanuOvidiu Ștefeligă, Luiza Boldeanu, Toma Bonciu, Alin Popescu, Alex Damian, Costin Fetic, Silviu PalDan Mihai Bălănescu, Monica Lazăr, Galia Dan, Bogdan Zop, Oliver Merce, Sebastian Popescu, Marius Călin,  Cătălin UrdoiAlexandra Bușcu, Crina Popescu, Vlad Eftenie, Victor Carapcea, Vlad Cupșa, Miluță Flueraș, Siluk, George PricopeRaul Craioveanu, Costin Mocanu, Gina Buliga, Matei Edu, Ana Măreșescu, Adrian Petrișor și Marian Cristea.

Sabina Cornovac

Content Creator & Social Media Manager din 2008

View all posts by Sabina Cornovac →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.